Formularul declaraţiei pe proprie răspundere poate fi descărcat online

de

Conform deciziei BEC nr. 125D din data de 4 noiembrie, emisă ca urmare a întrevederii și pe baza propunerilor ministrului afacerilor externe, Ministerul Afacerilor Externe pune la dispoziția cetățenilor români care vor vota în străinătate la turul doi de scrutin pentru alegerea Preşedintelui României formularul declarației pe proprie răspundere.

Alegătorii români din străinătate pot descărca formularul declaraţiei pe proprie răspundere, conform căreia nu au mai votat şi nu vor mai vota la turul de scrutin din 16 noiembrie 2014 pentru alegerea Preşedintelui României, atât de pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe: (http://www.mae.ro/prezidentiale-2014) sau de pe site-ul Biroului Electoral Central: (http://www.bec2014.ro/).

 

Completarea declaraţiei este o condiţie absolut necesară exercitării dreptului la vot, prevăzută de art. 44 alin. (5) din Legea Nr. 370/ 2004 pentru alegerea Preşedintelui României.

Important! Formularul poate fi completat de titular înainte de a intra în secţia de votare, dar semnarea şi datarea sa se va face în faţa membrilor secţiei de votare.

Sursa: Ministerul Afacerilor Externe